Cătălina-Ioana Mocanu Managing Lawyer
Este avocat în Baroul București din anul 2018.
Asigură asistență și reprezentare în litigii de drept civil, inclusiv între profesioniști, drept bancar, protecția consumatorilor, executare silită, protecția datelor cu caracter personal, drept internațional privat, dreptul muncii și dreptul familiei.
Cătălina a fost implicată în proiecte de litigii și consultanță, inclusiv coordonare, în materia protecției consumatorilor și executare silită. Experiența sa include și redactarea unor acte procesuale în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene în materia protecției consumatorilor.
De asemenea, a asigurat asistență și reprezentare juridică în litigii complexe de dreptul muncii, dar și facilitarea negocierii dintre părți, în vederea identificării celor mai bune soluții pentru clienții săi.
Experiența sa include implicarea în litigii complexe de dreptul familiei, inclusiv din perspectiva dreptului internațional privat, asigurând consultanță juridică clienților săi în negociere și în stabilirea celor mai bune strategii de urmat.